2013. LA MULTI ANI!!!!!!!!!!

Anul Nou ce vine, sa ne aduca numai bine
Sperantele ce au ramas sperante
Sa le preia Anul Nou ce vine
Decis sa nu ramana cu restante
Si sa ne aduca numai bine.
Acesta este al sarbatorii rost
Cu totii sa petrecem se cuvine
Inchin in cinstea celui care-a fost
Si-n sanatatea celui care vine.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit în lume să ne mântuieşti pe toţi, cu sufletele pline de evlavie, Ţie astfel ne rugăm:
Îndură-te, Doamne, de ţara noastră şi neamul nostru şi ajută să-şi găsească în sfârşit, calea cea dreaptă. Coboară Duhul Tău cel Mângâietor să ne curăţească întinăciunea şi să ne întoarcă inimile la blândeţea şi frica de Tine, Doamne. Luminează, Doamne, minţile noastre, care din pricina amărăciunilor şi umilinţelor, nu văd calea cea dreaptă. Încălzeşte, Doamne, inimile noastre care, învrăjbite de diavol, au uitat să-şi iubească aproapele şi să ierte vrăjmaşilor.

Slobozeşte, Doamne, neamul nostru din jugul minciunii, urii, pizmei si egoismului.

Învaţă-ne, Doamne, să ne rabdam unii pe alţii aşa cum Tu ne rabzi pe noi toţi.

Citatul zilei

Invata regulile, apoi incalca vreo cateva. Intelepciunea populara

Stiati ca.....

Daca inlocuiti zaharul cu scortisoara va bucurati de kilogramele pierdute!
Deoarece scortisoara poate reduce eficient rezistenta la insulina a organismului, deci nivelul de zahar din sange, aceasta poate fi utilizata cu succes in diete ce presupun eliminarea dulciurilor. Scortisoara accelereaza procesul de metabolizare a zaharurilor din organism si reduce foamea, in special pofta de dulce care, stim foarte bine, duce la acumularea kilogramelor.

Raspuns prompt.

O fetita discuta cu invatatoarea despre balene.
Aceasta le explicase copiilor ca este fizic imposibil pentru o balena sa inghita un om, deoarece, desi este un mamifer foarte mare, are un gat mic.
Fetita sustinea ca Iona a fost inghitit de o balena.
Nervoasa, invatatoarea a reluat explicatia... este FIZIC IMPOSIBIL!
Micuta a spus:
- Cand o sa ajung in rai, o sa-l intreb pe Iona .
- Si daca Iona s-a dus in iad?
Raspunsul a venit prompt:
- Atunci o sa-l intrebati dumneavoastra.

Te rog.. nu mai plânge!

O fată şi un băiat se iubeau foarte mult. Din păcate, fata moare într-un accident de maşină.
După ce moare ea, băiatul îşi pierde tot interesul pentru viaţă. Nu vorbea. Nu zâmbea.
Doar plângea tot timpul; zi şi noapte. Familia şi prietenii au încercat în toate felurile să îl înveselească, să îl facă să mai uite; dar nimic din toate acestea nu i-a oprit lacrimile.
...

Într-o noapte a avut un vis. A văzut-o pe fată în rai cu multe alte fete de vârsta ei.
S-a simţit uşurat; dar a văzut că fiecare fată avea o lumânare aprinsă în mână. Prietena lui avea şi ea o lumânare, dar a ei nu era aprinsă..
A întrebat-o: « de ce nu ai lumânarea aprinsă? »

Ea a spus: « de fiecare dată când încerc să o aprind cad lacrimile tale şi o sting.
Te rog.. nu mai plânge!

Experienta extracorporala

Un bătrân din Videle care a revenit miraculos la viaţă a dezvăluit detalii uimitoare cu privire la experienţa lui extracorporală. „M-am detaşat de trup şi am pătruns într-un tunel extrem de lung şi întunecos. La un moment dat am văzut o lumină puternică şi am simţit că acolo este Raiul, dar n-am mai apucat să ajung, deoarece m-am întâlnit cu domnul Dragnea, care mi-a propus să votez cu USL-ul la alegerile din 9 decembrie“, susţine bărbatul.


Publicat în Cațavencii, nr. 48, 5-11 decembrie 2012

ROMANIA - CANTEC DE UNIRE

  E trist sa ai o Tara dezbinata, 
E trist sa fii în casa ta strain, 
Si fratele sa-ti stea ranit la poarta, 
Ca un Hristos cazut între pagâni. 

 Nu, nu mai suportam 
Jugul ce ni-l pun 
Cei lipsiti de neam! 
Hai sa ne ridicam 
Si sa-nfaptuim 
Unirea! 

 Suntem urmasii Daciei crestine, 
Uniti în libertate pentru veci.
Se vor topi puhoaiele straine 
Ca gheata din siberiile reci.

 Nu, nu mai suportam 
Jugul ce ni-l pun 
Cei lipsiti de neam! 
Hai sa ne ridicam 
Si sa-nfaptuim 
Unirea! 

 E trist sa ai o Tara dezbinata, 
E trist sa fii în casa ta strain, 
Si fratele sa-ti stea ranit la poarta, 
Ca un Hristos cazut între pagâni. 

 Nu, nu mai suportam 
Jugul ce ni-l pun 
Cei lipsiti de neam! 
Hai sa ne ridicam 
Si sa-nfaptuim 
Unirea!

In memoriam

Cu adanca durere în suflet anunţăm dispariţia, dintre noi, a celui ce a fost şi nu mai e... Doru D. Muncă! 

O întîmplare care te pune pe gînduri (II)

Pînă în luna august, toate încercările, toate eforturile atît ale părinţilor, cît şi ale medicilor de a-l reface pe Ionuţ s-au dovedit zadarnice. Dar iată, domnul Toporaş-tatăl este trimis în delegaţie la Cluj-Napoca. „Ce ar fi să-i iau cu mine pe Emilia şi Ionuţ?" s-a gîndit în speranţa că le va face o bucurie această mică excursie.

Vremea era superbă. Chiar în după-amiaza sosirii în marele oraş, soţii Toporaş au ieşit la plimbare, cu Ionuţ de mînă.

Au intrat în Grădina Botanică şi, deodată, băieţelul s-a înviorat. Fugea înaintea părinţilor, se oprea şi mirosea flori, relaxat, cu faţa radiind de fericire. Era complet schimbat, vorbăreţ şi vioi.

A doua zi, soţii Toporaş, absolut nedumeriţi de brusca vindecare a băieţaşului, au repetat plimbarea. La un moment dat, Ionuţ, uşor ostenit, a cerut să meargă... acasă. Părinţii s-au uitat miraţi unul la celălalt, ieşind din parc. Ionuţ alerga la cîţiva paşi înaintea lor, parcă uitînd de oboseală şi, la un moment dat, s-a repezit după un colţ, tot zbenguindu-se, spre a se opri în faţa unei case. Soţii Toporaş l-au urmat intrigaţi: „Ai obosit, Ionuţ, de ce te-ai oprit?“ 1-a întrebat mama: Copilul a privit-o mirat. „Am ajuns acasă, nu vezi?“ a spus el, trăgînd-o de mînă şi intrînd în curte, sigur pe sine.

Curtea, pietruită cu bolovani de rîu, arăta ca un fel de patrulater neregulat, spre care dădeau mai multe uşi, ale unui imobil vechi, poate de secole. Totul părea pustiu, dar era numai o aparenţă căci, de la o fereastră, apăru un cap de femeie, cu obrazul plin de riduri. Privind-o pe locatară, Ionuţ tresări, şi imediat se îndreptă spre ea. „Mamă Ana, nu-mi dai o plăcintă?" o întrebă cu cel mai firesc aer, ceea ce o supără pe doamna Toporaş, care nu era deloc obişnuită cu o asemenea îndrăzneală din partea lui Ionuţ. Fără să spună un cuvînt, bătrîna dispăru de la fereastră, ca să apară, ţinînd în mînă o farfurie cu plăcinte de varză. Din conversaţia care s-a legat imediat, soţii Toporaş au aflat o serie de fapte care i-au pus pe gînduri atît pe ei, dar şi pe locatara vechii case. Exact acolo, la etaj, murise cu cinci ani în urmă profesorul de matematică Ion Bogza. Iar bătrîna locatară era renumită prin vecini pentru plăcintele sale, a căror reţetă o cunoştea de la bunica sa împărtăşind-o tuturor gospodinelor. Lui Costin Toporaş toate aceste elemente i se păreau stranii. Era simplă coincidenţă atitudinea copilului Ionuţ, care se credea acasă acolo, la Cluj-Napoca, deşi nu fusese niciodată în acest oraş? Dar faptul că bătrînul profesor de matematică, aşa cum avea să descopere mai tîrziu, fusese rudă chiar cu mama sa? Deci, cu bunica lui Ionut.

Ce fire nevăzute şi neştiute legau pe micuţul Ionuţ de toate aceste „coincidenţe"? Găzduia trupşorul lui sufletul lui Ion Bogza? (Sfîrşit)

 

GHEORGHE BRĂTESCU

O întîmplare care te pune pe gînduri(I)

În Cartierul Crînga]i, din Bucureşti, în blocul 111 BD, scara 2, locuia familia Toporaş. Ea, Emilia (30 ani), casnică. El, Costin (33 ani) se ocupa cu tot felul de afaceri, după ce o vreme a fost şomer. Cu patru ani în urmă, în familia Toporaş a venit pe lume Ionuţ. Îndrăgit de părinţi, ca şi de rudele şi prietenii acestora, băieţaşul s-a dovedit a fi un copil precoce. Dincolo de faptul că poseda o memorie extraordinară, putînd să recite nu cîteva versuri, ca orice copil, ci poeme întregi, învăţate fară efort, Ionuţ se arăta pe zi ce trece un pasionat de... matematică. La vîrsta de patru ani, micuţul precoce era capabil să rezolve probleme grele şi pentru un elev de clasa a IV-a.

Cum s-a ajuns la o asemenea performanţă? Părinţii au observat că Ionuţ căuta compania copiilor mult mai mari decît el, ca şi a adulţilor. Cel mai mult, Ionuţ era ataşat puternic de două fete, Alina Vărzaru şi Viorica Petrescu, eleve în clasa a IV-a, care îl „adoptaseră“, cum spuneau ele, încă de cînd copilul avea numai doi ani. Adică îl considerau un fel de păpuşă vie, cu care se jucau şi pe care o ocroteau. Ionuţ, cu o minte realmente neobişnuită, a sfîrşit, tot asistînd la lecţiile lor, pe care fetele le făceau împreună, să se îndrăgostească de matematică şi să scrie cifrele mai înainte de a cunoaşte literele.

Pînă aici totul bine.

Domnul Costin Toporaş a găsit o slujbă atrăgătoare la Timişoara. Convins că îi va schimba destinul şi-a luat familia şi s-a mutat în oraşul de pe Bega. Aceasta s-a întîmplat în luna februarie 1996.

Dar dacă doamna Toporaş, ca şi soţul său s-ati acomodat repede cu noua situaţie, Ionuţ a devenit brusc posac, taciturn, izbucnind uneori în plîns, din senin. Părinţii, alarmaţi, au apelat la un medic, diagnosticul fiind clar: depresie psihică. O asemenea maladie la un copil de patru ani constituie un eveniment medical extrem de rar. S-a pus totul pe seama schimbării mediului şi, mai ales, pe faptul că băieţelul pierduse prietenele sale cele mai bune, Alina şi Viorica. Ca să-l calmeze, doamna Toporaş a plecat cu el la Bucureşti şi 1-a dus să-şi vadă amicele de joacă. Fireşte, bucuria reîntîlnirii a fost extraordinară. Copiii nu s-au despărţit toată ziua. Peste noapte, Ionuţ a rămas să se culce la familia Vărzaru, zbenguindu-se pînă noaptea tîrziu cu Alina, care era în vacantă.

Părea că lucrurile merg bine şi „depresia psihică" a lui Ionuţ dispăruse ca prin farmec. A fost doar o amăgire. Spre seara următoare, băieţelul a redevenit la fel de posac, de tăcut, ca înainte, cu toate încercările Alinei şi Vioricăi de a-l înviora.

Pentru familia Toporaş, complet neliniştită, era limpede că starea psihică a copilului nu se datora absenţei celor două fete care-l „adoptaseră“, ci altui fapt. Dar care? (Va urma)