sâmbătă, 26 decembrie 2009

PRIMEŞTE ÎN INIMĂ SPERANŢA, ÎN SUFLET IERTARE ŞI IUBIRE, PE BUZE DRAGOSTE ŢI ÎN OCHI BUNĂTATE. ÎNTINDE-ŢI MÂINILE SĂ ÎMBRĂŢIŞEZI ICOANA NAŞTERII DOMNULUI IISUS HRISTOS ŞI VEI AFLA FERICIREA ÎMPLINIRII TUTUROR DORINŢELOR.

C R Ă C I U N M I N U N A T şi L A M U L Ţ I A N I!

LEVITAŢIA (IV)

La ortodocşi, cazul cel mai celebru de levitaţie dar şi de luminiscenţă, este cel al lui Serafim din Sarov, acel mare sfînt rus din secolul al XIX-lea, proclamat sfînt de Nicolae al II-lea în 1903. "În timpul rugăciunii, sfîntul Serafim era ridicat de la pămînt ca şi cum legea gravitaţiei nu ar fi mai existat pentru el. În chilia lui a fost adus, culcat pe un pat, un bolnav şi picioarele paralizate.


Sfîntul s-a străduit să-şi concentreze toate gîndurile spre el sau să ridice ochii, şi s-a aşezat în genunchi în faţa imaginii Fecioarei. Ascultînd de ordinul sfîntului, bolnavul a stat un timp fără să se uite spre el, dar curiozitatea l-a făcut să întoarcă capul. Atunci l-a văzut pe sfîntul Serafim ridicat în aer în poziţia de rugăciune şi nu şi-a putut reţine o exclamaţie. Atunci sfîntul i-a spus cu o voce severă: Să nu crezi că Serafim e un sfînt şi, pînă la moarte, să nu îndrăzneşti să spui nimănui ce ai văzut". Bolnavul şi-a respectat cuvîntul şi s-a vindecat. Cînd se ridică deasupra pămîntului, levitantul se află, în cele mai multe cazuri, în poziţie verticală. Nu are nevoie să se sprijine de nimic ca să înalţe. pare tras în sus. Martorii spun că Philippe de Néri pare că e înşfăcat de cineva în mod ciudat, că e ridicat de o forţă foarte sus, deasupra solului.Înălţimea acestei ascensiuni nu este cea pe care ne-o închipuim în mod obişnuit. Urcatul în crengile unui copac şi aşezarea în vîrful lui sînt menţionate doar în două cazuri: Joseph de Copertino (peste 25 de metri!) şi tînăra arabă carmelită din Pau, Marie de Jésus Crucifié (secolul al XIX-lea), beatificată de Ioan Paul al II-lea la 13 noiembrie 1983 care, în extazele ei frecvente, era văzută "adeseori ridicată de la pămînt pînă în vîrful copacilor". Maria Magdalena din Pazzi putea să ajungă la o cornişă înaltă de opt-nouă metri, iar Pedro de Alcatara ajungea pînă la acoperişul bisericii .Dar în general, înălţarea e mai modestă: între 25 de centimetri şi 1 metru. Însă, indiferent de înălţimea ridicării în aer, miracolul e acelaşi, doar că e mai puţin spectaculos.
Se întîmplă chiar ca unii mistici să se ridice doar pînă la înălţimea picioarelor, păstrînd contactul cu solul prin vîrful degetului gros. Uneori levitaţia se face printr-o mişcare bruscă şi impetuoasă (mai ales în cazaul extazelor de translaţie).


Coborîrea însă este adeseori progresivă.
Cu excepţia cazului doamnei du Bourg şi a părintelui de Copertino care, aflîndu-se cocoţat în vîrful unui copac, la ieşirea din extaz şi neştiind cum să mai coboare, cerea o scară! Dominique de Jésus Marie (secolul al XVII-lea) a fost într-o zi ridicată în stare de extaz în timp ce era privită de un martor sceptic, care considera levitaţia ei drept o înşelătorie. Acesta a fost ridicat de piosul carmelit şi a căzut brusc la pămînt, fiind grav rănit, în timp ce levitantul cobora încet, fără să păţească ceva.În stare de levitaţie, corpul rămîne în poziţia pe care o avea în momentul în care a fost ridicat în sus: aşezat, în picioare, culcat, în genunchi etc. Extazul nefiind întotdeauna, contrar spuselor, imobil, extaticii au posibilitatea de a se mişca.
Obiectivele participă uneori la levitaţie, iar martorii au observat deseori că hainele se menţineau în poziţie normală. "Zona de influenţă" a miracolului, aceasta este variabilă, dar în cazurile cel mai bine atestate, destul de scurtă: 5 minute în cazul lui Alphonse de Ligouri, un mare levitant; 10 pînă la 12 minute în cazul lui André-Hubert Fournet. Evident, mai multe ore (de la 2 pînă la 4) în cazul fenomenului care a fost Joseph de Copertino! Levitaţia poate să se producă oriunde: în chilie, la biserică, în grădină, în solitudine sau în mijlocul mulţimii, ziua sau noaptea. Levitanţii sînt deseori înconjuraţi de o lumină descrisă de martori ca fiind nenaturală, iar corpul lor iradiază această lumină mai mult sau mai puţin puternică. În cazul lui Bernandino Realino, iezuit mort în 1616, martorii au mărturisit acest fapt sub jurămînt. Levitaţia se întîlneşte frecvent la misticii hipertermici sau luminiscenţi. Aproape niciodată la stigmatizaţi, care de cele mai multe ori suferă de paralizia membrelor inferioare şi sînt abtinenţi la hrană. (Va urma)


JOHN VALETT

vineri, 11 decembrie 2009

LEVITAŢIA(III)

Dar cîteva dintre ele au rămas celebre şi cu siguranţă că se bazează pe mărturii verificate.


În 1645, soţia ambasadorului Spaniei la curtea papală i-a cerut soţului ei să organizeze o întîlnire cu călugărul. Acesta locuia în acel moment la Assis. Stareţul mînăstirii i-a ordonat deci să converseze cu Excelenţele Lor. Imediat ce a intrat în biserica a văzut, deasupra altarului, statuia Sfintei Fecioare, s-a ridicat în aer la vreo douăsprezece picioare de la baza statuii, deasupra capului persoanelor prezente. A rămas un moment în contemplare în faţa ei apoi, scoţînd ca întotdeauna un ţipăt puternic, a zburat în spate şi s-a reîntors astfel în chilia lui.
Altădată, la Osimo, s-a ridicat în aer ca să îmbrăţişeze statuia Pruncului Isus înălţată la 8 picioare deasupra solului; a luat-o în braţe şi a planat cu ea cîteva momente. De altfel, nu ezita, dacă se ivea ocazia, să ia cu el înzbor un alt călugăr, fapt atestat de mai multe ori.
Cu ocazia ultimei sale slujbe, în 1663, a avut un extaz mult mai prelungit decît de obicei şi s-a ridicat în aer în faţa mai multor martori. Natural, aceste "extcentricităţi" nu erau pe placul superiorilor săi, care totuşi nu puteau să-l împiedice să zboare.
"Pentru ea", zice Thurston, "mărturia levitaţiilor pe care le efectuase se sprijină pe depoziţiile numeroaselor sale surori, care au fost martori oculari". Doamna du Bourg, pe numele ei de călugăriţă Marie de Jésus, a întemeiat un ordin religios în Secolul al XIX-lea. Aproape întotdeauna, la sfîrşitul extazului, era ridicată de la pămînt. Încerca să se împotrivească, dar era învinsă de o forţă supraomenească.


Atunci, neputincioasă, se abandona "atracţiei supranaturale". Doctorul Imbert-Gourbeyre a cunoscut-o personal pe această femeie. "Extazul nu se sfîrşea niciodată", scrie el, "fără ca doamna du Bourg să nu fie ridicată brusc de la pămînt, strigînd: O, milă! O, iubire cerească! Atunci încerca să se opună atracţiei divine. După ce încerca zadarnic să se agaţe de scaun, încrucişa braţele pe piept şi se abandona forţei care o ridica imediat în aer. Îşi păstra în mod invariabil postura în care o surprinsese extazul şi rămînea, înălţîndu-se, în genunchi, aşezată, sau în picioare".
Aceste extaze se produceau cu regularitate: "În fiecare seară, în timpul rugăciunii întregii comunităţi, maica nu putea să audă recitîndu-se cuvintele de iubire faţă de Domnul fără să cadă imediat în extaz. Atunci se ridica în aer la nivelul scaunului, apoi cădea brusc pe scăunelul de rugăciune.
Într-o zi, pe 7 aprilie 1865, a fost ridicată de la pămînt cu o forţă atît de mare, încît s-a agăţat de scăunelul de rugăciune, care a fost şi el ridicat de jos. Revenind pe pămînt, căderea a fost atît de violentă, încît soclul acelui scăunel de rugăciune masiv s-a spart. (Va urma)

JOHN VALETT

miercuri, 9 decembrie 2009

LEVITAŢIA (II)

Unii spun că Home levita în plină lumină. Chiar el a scris în memoriile sale: "Ascensiunea mea a avut loc o singură dată în plină zi". Home ar fi putut să antreneze şi alte persoane în levitaţia lui şi să ridice odată cu el tablouri şi gheridoane. Chiar şi Tolstoi a fost martor: "Home s-a ridicat de pe scaun", scrie el soţiei sale la 17 iunie 1866, "şi l-am prins de picioare în timp ce plutea deasupra cepetelor noastre".


Mediumul nu a fost zgîrcit în detalii asupra comportamentului său ciudat. Era frapat în special de rigiditatea membrelor sale.
"În general mă ridic perpendicular, cu braţele ţepene şi ridicate deasupra capului, de parcă ar vrea s-o apuce pe fiinţa invizibilă care mă ridică încetişor de la podea. Cînd ajung la tavan, picioarele îmi sînt aduse la nivelul capului şi mă aflu într-o poziţie de repaus. Am stat deseori, suspendat astfel, timp de patru-cinci minute".
Uneori era cuprins de tremurături, nu de teamă (a spus asta chiar el), ci din cauza unui fenomen pur fiziologic.
Thurston, care a studiat în profunzime fenomenul de levitaţie la mistici, a studiat, fireşte, şi cazul uimitorului Home. Care este părerea lui? "După ce am citit toate relatările care au ajuns pînă la noi", scrie el, "mi se pare clar că prin faptul că a anunţat ce avea intenţia să facă, Home i-a adus pe cei trei spectatori (cei din faimoasa seară în care mediumul a ieşit pe fereastră plutind prin aer) în culmea surescitării nervoase".
În general, Thurston nu a înclinat să găsească supranaturalul acolo unde nu există. "Nu i se pare deloc greu să explice toate episoadele de levitaţie înregistrate - fie că e vorba de Home, Eusapia Palldino sau Moses - ca fiind nişte simple exemple de înşelătorie destul de grosolană, în care factorii senzoriali au jucat un rol foarte redus. Sînt prezentate toate condiţiile favorabile: lumina slabă, o sugestie subtilă din partea mediumului şi un înalt grad de exaltare emoţională". Am impresia că Thurston lămureşte ambiguitatea puţin cam pripit (era preot, ceea ce nu-l predispunea să admită spiritismul, în ciuda obiectivităţii sale intelectuale), căci dacă nu putem afirma că nu a existat o înşelătorie, putem cel puţin să fim siguri că toate condiţiile experinţelor erau verificate cu minuţiozitate, iar posibilitatea unei înşelătorii conştiente era exclusă. Ceea ce admite şi Thomas Mann, martor al levitaţiilor lui Willy Schneider la Viena: "Chiar şi pentru cel care a văzut cu ochii lui, gîndul unei înşelătorii se impune mereu; mai ales în retrospecţiile noastre, şi chiar prin conştiinţa imposibilităţii sale totale".


Thomas Mann nu credea că un spirit invizibil putea să-l ridice în aer pe medium, dar admitea faptul că organizarea energiei umane se poate face în exteriorul organismului în mod trecător. Înşelătorie? Iluzie colectivă prin hipnoză? Orice e posibil... Dacă Daniel Dunglas Home rămîne personajul dominant al istoriei levitaţiei mediumnice, cel care domină istoria levitaţiei mistice este un "călugăr zburător", sfîntul Joseph de Copertino.
Miracolele călugărului zburător
Bunul călugăr Joseph nu era un intelectual, dar fără îndoială că era un om sfînt. Născut în 1603 în sudul Italiei, la Lecce, a avut de foarte tînăr o înclinaţie pentru viaţa religioasă şi extaze. Cînd a intrat în ordinul capucinilor, la vîrsta de şaisprezece ani, intra atît de des în starea de extaz, încît nu era bun de nimic. Incapabil să îndeplinească sarcinile încredinţate, îi adusese la disperare pe fraţii săi întru religie. Dar credinţa lui era înflăcărată şi a reuşit să îmbrace veşmîntul de novice, apoi de preot, la franciscani. Era suficient ca el să-şi îndrepte privirea spre o statuie a fecioarei, să fie încîntat de o floare sau de o melodie, pentru ca imediat să scoată un ţipăt şi, cuprins de extaz, să se ridice în aer. Nu ar fi cu putinţă să expunem în detaliu toate relatările levitaţiilor lui Joseph de Copertino, deoarece există mai bine de o sută (se pare că asta i se întîmpla zilnic). (Va urma)

TONY BRAMWELL

luni, 7 decembrie 2009

LEVITAŢIA (I)

Cuvîntul "levitaţie" a fost folosit pentru prima dată de spiritualiştii englezi la sfîrşitul Secolului al XIX-lea. Înainte de 1875, cuvîntul acesta nu poate fi găsit nicăieri în textele originale ale publicaţiilor mistice. Pînă atunci se recurgea la cuvinte precum: suspendarea, ascensiuna, sbor extatic, extaz ascensional etc. În latină se spune elevatus est, levabatur.


Cînd se vorbeşte despre levitaţie, fiecare crede că ştie despre ce e vorba: o ridicare deasupra solului, contrar legilor gravitaţiei. Dar definiţia de miracol este în realitate mai complexă şi fenomene similare - agilitate extremă, deplasare în mare viteză, hipergravitaţie (minunea inversă) - fac şi ele parte din acelaşi studiu. Dacă spiritualiştii au folosit cuvîntul, asta înseamnă că au existat cîteva cazuri de levitaţie la mediumi, dar caracterul spectaculos al acestui miracol a fost realizat de asceţii mistici din toate religiile, catolici, orto-docşi, sufişti, tibetani, yoghini etc. Dintre toate miracolele mistice, levitaţia este cea mai puţin frecventă (Oliver Leroy numără 60 de levitanţi din 14.000 de sfinţi - citînd numai zece luni din "Acta Sanctorum", ceea ce ar reprezenta abia 0,6%).
Levitaţia nu este un miracol propriu femeilor. Este mult mai frecventă la bărbaţi. Vîrsta nu pare să aibă importanţă (Alfonse de Ligouri a avut o levitaţie la 91 de ani, cu puţin timp înaintea morţii), la fel nici starea de sănătate (ea e valabilă în cazul celor sănătoşi ca şi în cazul celor bolnavi), nici nivelul intelectual (Gérard Majella era analfabet, în timp ce Alfonse de Lingouri era un eminent gînditor).
A ieşit sau nu Daniel Dunglas Home (medium celebru, născut în 1833 într-un sat de lîngă Edinburg. Capacităţile sale au atras spre el o mulţime de oameni. A făcut mai multe demonstraţii ale talentului său în faţa lui Napoleon al III-lea şi a împărătesei Eugenia - n.a.) pe fereastră, părînd că zboară în stare de levitaţie? În orice caz, se spune că a plutit în aer de sute de ori. Şi în faţa unor martori credibili. Astfel, în 1857, în faţa doamnei Ducos, văduva ministrului Marinei şi în faţa contelui şi contesei de Beaumont, s-a ridicat pînă la tavanul marelui salon din castelul de lîngă Bordeaux.
Trei ani mai tîrziu, jurnalistul Robert Bell, doctorul Gully, medic reputat, şi editorul Robert Chambers l-au văzut ridicîndu-se din fotoliu: "I-am văzut silueta trecînd dintr-o parte a ferestrei în cealaltă, cu picioarele înainte, lungit la orizontală în aer". Ori aceşti 3 martori sînt nişte mincinoşi, ori povestesc cu adevărat ceea ce au văzut.
Cîteva luni mai tîrziu, un avocat din Liverpool şi-a trecut mîna pe sub picioarle mediumului aflat în stare de levitaţie, iar 7 martori au confirmat acest fapt: "Home a traversat masa pe deasupra capului persoanelor aflate în jurul ei". "Altădată, s-a ridicat pînă în partea de sus a unei uşi şi a început să plutească înainte, la orizontală.


În 1866, în salonul domnului Hall, el s-a ridicat, cu faţa transfigurată, pînă la tavan, o dată, iar a doua oară a avur grijă să ia cu creion ca să facă un semn în locul unde se înălţa.
În decembrie 1868, în faţa lordului Adare, lordului Lindsay, căpitanului Wunne şi domnului Smith Barry, mediumul a ieşit pe fereastra salonaşului (aflat la etajul 3!), tot plutind... Lordul Adare a făcut observaţia că fereastra era doar pe jumătate deschisă. Home a hotărît să-i facă o mică demonstraţie: "Mi-a spus, povesteşte lordul Adare, să stau la o anumită distanţă. Şi a trecut prin deschizătură, cu capul înainte, cu corpul aproape la orizontală şi aparent rigid. Apoi a revenit cu picioarele înainte". După cum putem bănui, spusele martorilor au fost verificate cu scurupulozitate şi, natural, s-au descoperit cîteva contradicţii. Unul a spus că în seara aceea era lună plină, dar calendarul a demonstrat contrariul; altul a spus că martorii trebuiau să se întoarcă cu spatele la medium şi că deci nu i-au văzut decît umbra pe perete... Contraargumentele nu au lipsit, căci polemica a fost violentă.
Fizicianul William Crokes relatează în Cercetări asupra spiritualismului şedinţele la care a asistat. "În trei împrejurări", scrie el, "l-am văzut ridicîndu-se complet deasupra podelei dormitorului. Prima dată se afla pe un şezlong, a doua oară stătea în genunchi pe scaun, iar a treia oară se afla în picioare. De fiecare dată m-am flat în poziţia adecvată pentru a observa faptele în momentul în care s-au produs".
Şedinţele aveau loc acasă la Crookes, care invita cu aceste ocazii diferite personalităţi. Aveau loc în general în semiobscuritate (acest detaliu trebuie subliniat). (Va urma)

TONY BRAMWELL